Un miracol s-a produs chiar in Liga a 2-a din Romania la meciul dintre Snagov si ASU Poli. Inainte de meci, organizatorii echipei gazde au observat ca ceva nu este in regula cu mocirla in care trebuia sa se joace partida asa ca au investigat. Mare le-a fost mirarea cand au descoperit ca noroiul si baltocile de apa erau usor usor astupate de gazon.
“Prima data am crezut ca a facut cineva o gluma proasta. Ca au dat cu spray de grafitii sau ceva. M-am dus mai aproape si am observat niste fire de par verzi si lungi care ieseau din pamant. Noroc ca era nepotul meu din Spania cu mine si mi-a explicat ca ala e gazon si ca fotbalul asa se joaca pe la ei pe acolo. Eu de 30 de ani de cand lucrez aici nu am vazut asa ceva niciodata. Este atat de verde si de frumos. Este o adevarata minune” a declarat unul dintre ingrijitorii stadionului.
Patronii clubului Snagov au fost foarte nervosi la aflarea vestii si ameninta ca vor lua masuri pentru a afla daca cineva a plantat gazon pe terenul lor de fotbal. “Nu de alta, dar ne e frica sa nu ne trimita factura” sustine Cristi Rufă.